Lama

- “10.000. 1.000, 2.000, 3.000... 8.000, 9.000... A...! 30.000? Morti ma-tii! 20.000 ‘n pula mea de bou...”, spuse Lama numarand cele 2 teancuri de bani de cate 10.000 de lei fiecare. Era a ‘nspe mielea test pe care-l pica. De cand si-a dat seama ce i se intampla, Lama isi facuse un sistem pentru numararea banilor: punea toti banii pe pat, apoi ii aseza in teancuri de cate zece mii fiecare, asa ca, atunci cand uita cati bani a facut, numara doar caramizile, fara sa reia toata numaratoarea. Oricum, de ceva vreme nu mai facea atat de multi bani ca acum 1 an, asa ca, daca uita, nu-i lua mult sa reia numaratoarea. In zilele bune, juca la pacanele doar cand avea nevoie de bani. Daca vroia sa manance in oras si nu avea bani, intra la pacanele, statea 2 ore si iesea cu bani cat sa manance toata saptamana. Iar de mancat, manca doar in oras. In fiecare zi. Restaurantul lui preferat era “La Scena” din spatele Teatrului National. Mergea acolo pentru ca avea ocazia sa-i vada pe actori de aproape. Nu se omora dupa teatru, dar cand era un film romanesc pe 7abc, lasa totul balta si se lipea de ecran. Ii placeau femeile frumoase. Nu agata. Pur si simplu le cumpara. Nu pentru n-ar exista femei frumoase care sa fie atrase de un tip inalt, cam pe la 120 de kilograme, tuns periuta si cu barba italiana. Ci pentru ca era mai simplu asa. Hainele, toate de firma le lua din talcioc, de la aia care le furau din magazinele din Germania. De masina nu avea nevoie atata timp cat taxiurile exista. Desi putea sa-si cumpere apartament la Unirii, sa-si ia Mercedes SL decapotabil nou-nout din Germania si sa sparga banii pe gagici prin baruri, Lama prefera sa duca o viata cumpatata. Dar nu toata lumea era incantata de talentul lui de a goli pacanelele. Unii patroni de aparate ajunsese sa-i puna interdictie. Si nu doar din Bucuresti, ci si de prin Targoviste, Ploiesti, Pitesti, Constanta si chiar si din Cluj. Nimeni nu stia cum facea. Cum de, doar dupa 1 ora si ceva de jucat, aparatul la care juca platea de-i sareau capacele. Era clar pentru toata lumea ca Lama trisa, dar nimeni nu stia cum. D’aia nici nu l-au dat pe mana politiei. Ce era sa zica “Sefu’, asta triseaza la aparate, nu stim cum, iar chestia asta ne deranjeaza la profit?”. N-ar fi mers. Unii spunea ca avea un fel de antena cu care bruia aparatul si asa-l facea sa uite setarile; altii aberau ca stia el o combinatie cu care reseta aparatul si-i punea el ce setari vroia. Niciunul dintre ei, insa, habar n-avea ca el pur si simplu memora ordinea in care picau cartile. Ii spusese unul care se ocupa de service-ul aparatelor de pocker ca la fiecare secunda se schimba cartea, iar ca fiecare rand are o anumita ordine, diferita de la aparat la aparat. Asa ca tot ce facea Lama era sa stea in fata aparatului si sa memoreze ordinea in care picau cartile, secunda dupa secunda, pe fiecare rand in parte. Asta ii lua cam 1 ora - 1 ora jumate. Dupa asta, incepea sa castige usor, putin cate putin, iar dupa ce se asigura ca toata lumea de la pacanele e cu ochii pe el, dadea KO-ul. Bang! Full de asi direct si fara menajamente. Moment in care se rupea sala de “Sa-mi bag pula!”, “ Mama, super bulan!“ si “Baga si mie credite!”. Lama era pentru fauna de la pacanele un soi de American Dream in flesh and blood. Dar regele pockerului avea un slujbas care nu-l mai asculta de ceva vreme: memoria. Pur si simplu i se tocise. Nu mai avea fise sa bage in aparatul de memorat. Asa ca uita chestii. Uita unde vroia sa plece. Uita unde-si pusese banii. Uita oameni. Uita. - “20.000. 1.000, 2.000, 3.000, 4.000...” Ca uita, nu era asa mare smecherie. Toti uitam. Doar ca ce uita, pur si simplu disparea. Nu mai era. Efectiv. Telecomanda televizorului a fost primul lucru care a disparut. La scurt timp, au urmat ceasul, cheile de la casa si niste haine. Apoi lucrurile au luat-o razna de tot. In apartamentul lui, mai ramasese o masa, un scaun, televizorul, frigiderul si canapeaua din sufragerie. Atat. Din multe din pozele lui Lama, incepuse sa dispara oamenii. Disparuse chiar si cateva cladiri. Si vorbesc aici de blocuri intregi, nu de nu-stiu-ce maghernita. In jurul blocului lui mai ramasese cateva blocuri si carciuma lui Gaboru - “Paradis”. In rest... gol. Nimic! Din cauza uitatului, incepuse sa nu-i mai mearga nici cu pokerul. Ca sa-i fie mai usor, ultima data si-a notat pe o bucata de hartie ordinea cartilor. D’aia s-a si dus la 4 dimineata, pentru ca cei care au pierdut s-au carat acasa, iar cei care au mai castigat erau beti. Fata de la bar era ocupata cu cei beti. Doar asa a reusit sa mai curete un aparat. S-a bucurat ca a mers, dar era constient ca nu mai poate s-o lungeasca asa. Trebuia sa faca ceva. Altceva ca sa scoata bani. Poate sa se apuce de ce i-a adus si porecla de “Lama”. In ultimul timp se gandea din ce in ce mai des la asta. - “1, 2, 30 de mii.” Lama isi sterse broboanele de sudoare de pe fruntea lata si continua sa numere “1.000, 2.000, 3.000...” Lama. Porecla asta si-a castigat-o datorita lejeritatii cu care golea borsetele. O singura taietura sub ea si toti banii ii picau in mana. Si nu te gandi ca se arunca aiurea. Taia doar in targ la Vitan si numai borsetele alora care se uitau la Daciile aduse din Ungaria. Logica era simpla: daca se uitau la Dacii, vroiau sa cumpere; daca vroiau sa cumpere, aveau bani; daca si borseta, era clar ca acolo-si tinea banii. Vezi? Gandirea lui Lama nu-i asa de complicata. Complicat era ca dintr-o singura taietura de lama sa faci ca borseta sa vomite toti banii. Pentru asta trebuie talent si mult exercitiu. Cand statea acasa, isi exersa talentul. Tinea lama intre degetul aratator si mijlociu si executa cu precizie taieturi de 10 centimetri cu distanta de 5 milimentri intre ele, pe o panza prinsa pe perete, ca cea din care se fac borsetele. Cum era de asteptat, talentul lui nu ramanea nerasplatit. Daca avea bulan, pleca acasa cu 120-140 de mii de lei, dintr-o singura taietura. Din suma asta, dadea 30 de mii politistilor, 20 mii baietilor care “aveau grija” de targ, iar restul intra in casa. Cu lama a castigat si o gramada de bani dar si respectul in mahala. Daca se intampla ca Lama sa intre in carciuma la Gaboru, manca si bea gratis, cat vroia el. Taximetristii se certau intre ei cine sa-l ia in masina. Iar Sarpe... Sarpe il idolatriza! Ar fi facut orice pentru el. Si chiar a facut. Odata, Sarpe a reusit nu-stiu-cum dracu sa-i schimbe 200 de dolari marcati. Unii zicea ca i-ar fi dat banii din buzunar, iar dolarii i-ar fi aruncat. Dar chiar si asa, ce-a facut Sarpe, n-ar fi facut multi. Dar, intr-o zi, seful de la sectia 11 l-a chemat pe la el si i-a spus ca daca-l mai vede in Vitan, il baga la bulau. Asa ca s-a apucat de memorat cartile la pacanele. - “40 de mii. 1.000, 2.000, 3.000... 40 si 3 de mii!” Hm... cam putin! In zilele bune, fara 50 de mii nu se ridica de pe scaun. Dar acum nu mai era “in zilele bune”. Ii aduna cu grija si-i puse pe frigider, langa ceilalti. Incepuse sa-i puna pe frigider dupa ce zeci de mii de lei disparuse din casa. Nu-i luase nimeni. Uitase unde ia ascuns, asa ca au disparut. Lama lua cei 3.000 de lei in plus, ii baga in buzunarul pantalonilor si iesi pe usa - i se facuse foame si vroia sa se duca la Gaboru sa manance o ciorba. Doar ca, pana la lift, uitase de ce a plecat. Asa ca i-a disparut si foame. Sfarsit